Translate

duminică

Anguis fragilis sau Sarpele de sticla

Anguis fragilis (Linnaeus, 1758)

O specie de reptila din ordinul Squamata, Familia Anguidae, Genul Anguis, Specia fragilis.



Anguis fragilis, are mai multe denumiri populare, cea mai cunoscuta find cea de sarpe de sticla dar si de naparca - (acest termen se mai foloseste si in cazul speciilor de serpi din familia Colubrindae - ex. Natrix natrix; Coronella austriaca; Natrix tessellata, etc. - si poate fi usor confundat)

Acest animal este o soparla, prin evolutia speciei aceasta si-a pierdut membrele si este usor confundat cu un sarpe. Ajunge la o dimensiune de 40-50 de cm, din care coada are 20 de cm, femelele fiind de obicei mai mari decat masculii. Aceste animale se deplaseaza destul de incet, fiind usor de capturat si la fel ca toate soparlele area capacitate de autotomie - ˝isi poate rupe coada˝ - (proces de automutilare intalnit la unele reptile pentru a scapa de unele pericole cum ar fi pradatorii - Dex -)
Sarpele de sticla se deosebeste de serpi prin prezenta pleoapelor, a pavilioanelor urechii (fiind vizibile).
Acest animal se hraneste cu rame, limacsi, diferite insecte, omizi, melci de dimensiuni mici, cu ajutorul dintilor acesta prinde prada si o inghit.
Vara naparleste de mai multe ori in lunile octombrie - noiembrie se retrage pentru iernat in grupuri, in galerii adanci pana la un metru, indivizii acoperind intrarea cu pamant sau muschi, alti indivizi ierneaza sub frunzar, sub gramezi de pietre sau sub busteni. Traieste in grupuri sau izolat prin poieni sau paduri, stand acunse sub pietre, busteni in putrefactie, diferite gauri din pamant, prefera locuri umede.
Iese din iernat prin luna martie - aprilie ( in functie de altitudine ). Tot in aceasta perioada femela naste pui vii fiind o specie ovovivipara. Puii au circa 4 cm la nastere, au o culoare galben deschis pe spate, cenusii-alburii, argintii sau rosii-aramii deschis, cu linia mediana mai fina si mai negricioasa. Laturile si abdomenul cafenii inchis sau negricioase, clar delimitate de culoarea deschisa a spatelui.

Masculii adultii au spatele mai totdeauna cenusiu sau cafeniu cu pete albastre, neregulate, partile laterale si abdomenul mai deschise pana la galbui.
Femelele adulte sunt de obicei cafenii, cu diferite nuante de roscat sau bronz, pastrand de obicei linia mediana din lungul spinarii, si totdeauna cu cate o dunga dubla, laterala, negricioasa de fiecare parte, abdomenul alb-murdar, cenusiu spalacit sau plumburiu cu sau fara randuri de pete intunecate.
S-au intalnit si cazuri de albinism.

Specia este raspandita in toată Europa, la noi mai numeroasa la munte, la altitudinea de peste 1500 m.
In captivitate se acomodeaza usor, putand trai pana la 45 de ani.
Deocamdata aceasta specie nu este pe cale de disparitie, singura amenintare fiin distrugerea habitatelor



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu